duminică, 22 februarie 2009

dragostea ca un asasin plătit

.





nu am nevoie de haine
ca să-mi ascund tristeţea şi sufletul gol
gândul meu se aruncă zilnic în faţa oricărei maşini în care ai putea fi tu
mi-am strâns trecutul în acelaşi punct de veghe
la capătul unui sentiment
într-un climat intim de nefericire
înfometată
viaţa pe care mi-am dorit-o în pântec
se luptă cu femeia din mine

între atâtea regrete
tocmai am mai adăugat unul:
cocorii mei sunt mai bogaţi acum cu un inel
mă întreb dacă un alt bărbat este răspunsul de care am nevoie
ştiu
e vina mea
pentru că am transformat adevărul într-o minciună acceptabilă
poate de aceea în viaţa mea
volumul este dat mereu la minim