iubirea asta o încalţ o respir
vine în chip de femeie aproape goală
îmi închipuie trecutul şi-mi aminteşte viitorul
se amestecă prin simţurile mele precum flacăra lumânării fără să dea umbră
eu mor acum
tu mă croieşti la loc după aceeaşi măsură
doamne ce neghioabă sunt
un monument locuit de mine însămi
învăţ cum să-mi lungesc viaţa nu cum să-mi amân moartea
să mi se agite lăutarul la ureche să-mi răscolească măruntaiele
nici un pictor nu va mânji pumnalul lui brutus
teribil gând
iubirea mea coboară cu încetineală nu intră în alta asemeni culorilor
abia atingând pământul morţii mi-au plutit mereu înainte
precum arcuşul trage nota cu întârzieri savante
iată ce impersonală sunt eu
prefer discuţia uşor infatuată îmi pun masca peste adevăratele intenţii
felul meu de a fi a stricat multe socoteli
mă storc în imediatul sufletului (amestecul meu preferat de adăpostire)
semănând a valsuri false în legănări de ah ah ah
posesiuni diluate
o singură pernă o venus reverenţioasă cu pijamaua mea
cu intonaţii de uluire
servindu-mă de cot ca să-mi sprijin capul absolut sculptat
cu picioarele împreunate în repaus stânjenit cresc priviri anonime
zumzet pasional la început de primăvară
lovindu-se de sâmbetele când numărul tranzacţiilor sexuale depăşeşte
cu mult calculele cele mai optimiste
îmi controlez pornirile ridic o povară de sentimente
şi plec
