dragostea ca un asasin plătit

.





nu am nevoie de haine
ca să-mi ascund tristeţea şi sufletul gol
gândul meu se aruncă zilnic în faţa oricărei maşini în care ai putea fi tu
mi-am strâns trecutul în acelaşi punct de veghe
la capătul unui sentiment
într-un climat intim de nefericire
înfometată
viaţa pe care mi-am dorit-o în pântec
se luptă cu femeia din mine

între atâtea regrete
tocmai am mai adăugat unul:
cocorii mei sunt mai bogaţi acum cu un inel
mă întreb dacă un alt bărbat este răspunsul de care am nevoie
ştiu
e vina mea
pentru că am transformat adevărul într-o minciună acceptabilă
poate de aceea în viaţa mea
volumul este dat mereu la minim

pe alocuri, noi

.


să te iubesc este aproape o propoziţie
o încercare de a sări din somn de piele de femeie
de mai multe ori îngropaţi uităm
toate urmele lăsate pe lângă pereţi


nu
să nu mă întrebi de ce am îngăduit păsărilor
să sară cu picioarele pe mine
să mă lovească dimineţile cu ciocul în obraz
singurătatea se sprijină pe mine
în toate direcţiile
poate de aceea
numele tău se strecoară în ordinea vieţii
îmi surpă gândurile pereţii amintirile
de aici încolo nu mai este posibilă nici o schimbare
drumul e drept
doar eu privesc cu un ochi în trecut şi unul în viitor
inima mea o ia înaintea celor dusi
pe care i-am constrâns să existe în mine
nu pot exista fără ei
nu aş avea curaj

***
până şi prăpăstiile urlă
buimacă
strâng în pumn
mireasmă de liliac sălbatic
şi salcâm domnesc năpădit de furnici

iubirea asta va trece ca vântul peste ape
îmi spun

nevoia de fericire

iubirea
iubirea începe de unde ai obosit
îngenunchez lângă eul meu
şi-i număr defectele

sigur că şi tu eşti prea departe
ne-am despărţit până acum de câteva ori
ne-am clădit eşafodul
şi ne-am dat foc
mă sperie fiecare întrebare a vieţii mele
ca o umbră pe care trebuie să o înjunghii
ca pe un strict necesar
amânat
se prelinge aerul irosindu-şi zâmbetul
galbenul definitiv eliberator
blochează evenimentele viitoare
o simplă buclă tăcere somn
palmele mele în rugăciune
vor lovi oglinda în care se mai strâmbă cerul
silabele trag după ele printre sentimente
umbre de adevăr purtând în surâs masca

cronometrându-mi emoţia
frica stă pe scaunul meu şiscrieşiscrieşiscrie

iubire şi mere acre

mă înclin spre partea întunecată a lucrurilor
aşa sunt eu
aşa eşti tu
am învăţat să te iert
nu trebuie să-l facem pe Dumnezeu să ne aştepte
poate de aceea mintea mea vrea să se arunce de pe stânci

nu pot să-mi schimb dorinţele
tu arăţi pe dinafară cum mă simt eu pe dinăuntru

ştiu
mi-ai luat înapoi toate cărămizile
pe care voiam să le pun la baza iubirii noastre
ştiu
inima ta e cu trei măsuri mai mică
îmi iau un aer festiv
mă ascund după mai multe perdele
visez să am propria-mi cometă Halley
să uit de dragostea noastră
în care intri când vrei şi ieşi când ţi se năzare

dincolo de orice
e prea multă eugeniareiter în eugeniareiter

să te iubesc plângând

"se-mbracă în demnitate amărăciunea"

iubirea asta
o respir o urăsc o încalţ o îmbrac
o măsor
până la glezne până la brâu
până la ochi

mă iscălesc pe fluturi
aşteptându-te

te visez

tu vii la ora cinei
cu ploile gata răscolite
cântând pe întuneric

eu
exclusă din vise
enigmă rămasă în faţa uşii
tu
să nu mă vinzi

sensul portocalelor

iubirea asta o încalţ o respir
vine în chip de femeie aproape goală
îmi închipuie trecutul şi-mi aminteşte viitorul
se amestecă prin simţurile mele precum flacăra lumânării fără să dea umbră


eu mor acum
tu mă croieşti la loc după aceeaşi măsură
doamne ce neghioabă sunt
un monument locuit de mine însămi
învăţ cum să-mi lungesc viaţa nu cum să-mi amân moartea
să mi se agite lăutarul la ureche să-mi răscolească măruntaiele
nici un pictor nu va mânji pumnalul lui brutus
teribil gând
iubirea mea coboară cu încetineală nu intră în alta asemeni culorilor
abia atingând pământul morţii mi-au plutit mereu înainte
precum arcuşul trage nota cu întârzieri savante
iată ce impersonală sunt eu
prefer discuţia uşor infatuată îmi pun masca peste adevăratele intenţii
felul meu de a fi a stricat multe socoteli
mă storc în imediatul sufletului (amestecul meu preferat de adăpostire)
semănând a valsuri false în legănări de ah ah ah
posesiuni diluate
o singură pernă o venus reverenţioasă cu pijamaua mea
cu intonaţii de uluire
servindu-mă de cot ca să-mi sprijin capul absolut sculptat
cu picioarele împreunate în repaus stânjenit cresc priviri anonime
zumzet pasional la început de primăvară
lovindu-se de sâmbetele când numărul tranzacţiilor sexuale depăşeşte
cu mult calculele cele mai optimiste
îmi controlez pornirile ridic o povară de sentimente
şi plec

vis imperfect

şi nimeni
până la tine făceam altădată patru cinci salturi
mi se aprind unghiile mă orientez după ploaie
nu nu e bine
cuvintele sar speriate din somn de piele de femeie
am greşit iubirea
nu nu e nimic
mă înabuş deschid cuvintele
mă uit în stânga tu adormit în fotoliu
mă uit in dreapta tu adormit în fotoliu

încerc apa şi râd
îmi lipesc o perlă pe degetul mic
acum pot să văd cum începe un munte
când celălalt nici nu s-a terminat

nimeni nu mai poartă doliu după cocori

visez
visez
când Dumnezeu lipseşte să te iubesc într-o biserică
nu mai înţeleg culorile
răsucesc legăturile cu pământul
apoi le arunc in galaxia a treia

pianissimo spre inimă

nu citesc ziarele
în nopţile de insomnie plec smulg îndoiala din mine
şi-mi amintesc de noi
conştiinţa de concubină trece în planul unui vechi sertar

miroase a mentă şi a nufăr



rămân buimăcită fără să am curajul să spun da sau nu
silabisesc numele tău
greu
greu să adun doi cu doi să fiu atentă la unghiile tale

e vremea să-mi răsfiri pletele
acum când merele pârguiesc a doua oară
minune cu trei anotimpuri în jurul a două mâini pline de spaimă
încet cu precauţii să nu se prăbuşească tavanul
pătrundem unul în altul purtând în braţe un singur destin
şi da
da
să domesticeşti dragostea înseamnă să ucizi

flămândă
urc volbură în sânge de bărbat

dacă eu greşesc

e prea toamnă şi nu pot să aleg între noi doi
mi-am câştigat dreptul de a fi opacă şi mi-am pierdut obişnuinţa
de a privi prin mine
carnea îmi este prea vie ca s-o acopăr cu pielea ta
ferestrele te-ascund mâinilor mele tânjind a ispită
te împart şi mă vând întunericului

doamne
cum mă atinge albul ăsta din iarbă
ca o nelinişte răzleţită
alunecând pe umărul tău uitat în iubire
atât de puţin ne trebuie spre a desăvarşi un semn...
e în noi o dorinţă ce curge neîntrerupt
îi rămânem fideli de fiecare dată peste trup peste tâmple
până când inimile noastre se vor copilări cu gândul
încremenite peste iubirea care odată aşezată nu cunoaşte graba
tăcerea îşi desface aripile răvăşind sertarele
chipul tău părăseşte oglinda
ia-mă cu tine
vreau să fiu femeia dintâi sau
ia-ţi dorinţele şi pleacă
prea plini de iubire nu simţim femeia călătoare
cu rădăcinile-n bărbat

fericirea noastră se cheamă putere

argint viu

dacă m-aş opri o singură clipă ar năvăli peste mine
toate instrumentele de tortură
eu
ucigaşa de la miezul nopţii şi de la ora micului dejun
am intrat în lumea asta frumos răspândită pe ape
cu părul lung şi încâlcit
mirosind a fum de ţigară

îmi ascund lacrimile în ceaşca de cafea
şi-mi imaginez poeme vesele
*
o iubire plecând are ceva măreţ în mişcări
mă trezesc plutind
fragilă şi gata mereu să mă risipesc într-un zâmbet
ademenită într-o iubire care nu se mai petrece nicăieri
*
*
râd politicos la glumele celor din jur
pe buze
îmi stăruie o întrebare vânătă
ca un câine ce trece la nesfârşit printr-un film
*
doi zarzări vin plutind prin aer
să-şi scuture florile peste mine
*
mă întreb dacă eu care
mă întreb dacă nu
dacă în ceasul acesta nu
atunci niciodată