iar

grăbită mai e lacrima atunci când se desfac iubirile
încrederea mi s-a retras în alt continent
mă chinui să înghit izolarea
să uit milioanele de săruturi în poziţiile cele mai absurde
las în urmă leşul singur ca un lup în noapte
eu femeia-goală amestec-de-amantă
singură
cu pământul între pleoape
îmi privesc mâinile
îmi stăpânesc întrebările
îmi fac o prăpastie cadou

minciunile se adună pe borul pălăriei
mi se scurg pe faţă într-un fir subţire
continuu
Dumnezeule
ce grăbită e lumea
ea mereu te creează pe tine
şi de fiecare dată ea devine alta
de câte ori învăţ o iubire
Tu eşti altul