te aud

în fiecare seară săvârşesc ruga
gândindu-mă la tine cu sufletul invadat
de vraiştea amintirilor
ultima seară petrecută împreună
îmi păstrează râsul
simt cum îmi scapă printre degete
un viitor ce mi s-a jucat în palmă

închid ochii şi las să-mi cadă braţele
pe pământul ud de cristale
până se vor auzi apele orbind
uite
nimeni nu se îngrozeşte
poţi să pândeşti să asculţi să uiţi
albastrul cum înfloreşte inventând flori

te-am aşteptat
te-am aşteptat să te întorci
să te mai uiţi o singură dată
la mine
apoi
s-a aşternut o linişte dumnezeiască

mărturie

când te-am întâlnit salcâmii nu se treziseră

încă din nebunie
singurătatea mă invita să-mi ascult umărul
trecând de unul singur pe sub haină
bunădimineaţabunăziuabunăseara

   mă las ispitită
şi ascult zâmbind
ce-i spune o iubire altei iubiri
când se întâlnesc


astfel se naşte primăvara
ca o înscenare a verbului
a iubi

silabisind albastru în zonele intime
voi continua să mă afund în singurătate
hrănindu-mă cu tine
încerc să cred că exist
te simplific cu timpul
numărând petale de
mă iubeşte – nu mă iubeşte

iubire în mers

până la urmă nici nu contează dacă ritmul lucrurilor a fost acelaşi
au existat sâmbete şi miercuri vineri şi joi luni
şi marţi şi întotdeauna o duminică
care împărţea promisiuni ferme pentru o iubire veşnică
totul e ca înainte
nu zboară anemone sfinxul dormitează în orient
îndrăgostiţii merg să prindă ploile
nici o intenţie de evadare
înnebuneşte albastrul în sămânţă
până şi prăpăstiile urlă
e prea târziu să mai fac şi altceva
cu degetele am strivit sărutul acela franţuzesc dintre două furnici
de atunci am încetat să mai cred în tine

în orice fir de stâncă stă înfipt jurământul tău cu chip de femeie
doar eu uneori
îmi văd îngerul
e atât de înger că uneori se plictiseşte
aşteptând să fiu alungată din biserică

când întâlneşti un copac singuratic închină-te
fără îndoială în el e un Sfânt