dacă eu greşesc

e prea toamnă şi nu pot să aleg între noi doi
mi-am câştigat dreptul de a fi opacă şi mi-am pierdut obişnuinţa
de a privi prin mine
carnea îmi este prea vie ca s-o acopăr cu pielea ta
ferestrele te-ascund mâinilor mele tânjind a ispită
te împart şi mă vând întunericului

doamne
cum mă atinge albul ăsta din iarbă
ca o nelinişte răzleţită
alunecând pe umărul tău uitat în iubire
atât de puţin ne trebuie spre a desăvarşi un semn...
e în noi o dorinţă ce curge neîntrerupt
îi rămânem fideli de fiecare dată peste trup peste tâmple
până când inimile noastre se vor copilări cu gândul
încremenite peste iubirea care odată aşezată nu cunoaşte graba
tăcerea îşi desface aripile răvăşind sertarele
chipul tău părăseşte oglinda
ia-mă cu tine
vreau să fiu femeia dintâi sau
ia-ţi dorinţele şi pleacă
prea plini de iubire nu simţim femeia călătoare
cu rădăcinile-n bărbat

fericirea noastră se cheamă putere

argint viu

dacă m-aş opri o singură clipă ar năvăli peste mine
toate instrumentele de tortură
eu
ucigaşa de la miezul nopţii şi de la ora micului dejun
am intrat în lumea asta frumos răspândită pe ape
cu părul lung şi încâlcit
mirosind a fum de ţigară

îmi ascund lacrimile în ceaşca de cafea
şi-mi imaginez poeme vesele
*
o iubire plecând are ceva măreţ în mişcări
mă trezesc plutind
fragilă şi gata mereu să mă risipesc într-un zâmbet
ademenită într-o iubire care nu se mai petrece nicăieri
*
*
râd politicos la glumele celor din jur
pe buze
îmi stăruie o întrebare vânătă
ca un câine ce trece la nesfârşit printr-un film
*
doi zarzări vin plutind prin aer
să-şi scuture florile peste mine
*
mă întreb dacă eu care
mă întreb dacă nu
dacă în ceasul acesta nu
atunci niciodată